ŁIBRA calm — mască mineral-botanică

15,00 lei35,00 lei

Ten normal sau sensibil, cu tendințe reactive

Tonifiere blândă și hidratare în profunzime, zilnic

Tenul devine proaspăt, catifelat, liniștit.

Golește
Add to wishlist
  • Descriere

    Descriere

    Detoxifiere și vitaminizare intensă, o dată pe săptămână

    Această mască curăță și detoxifică, vitaminizează intens, înlătură celulele moarte fără a agresa pielea, calmează și hrănește pielea, pregătind-o să primească mai ușor hidratarea de care are atâta nevoie.

    Un smoothie ultra-nutritiv pentru ten

     


    Ingrediente cheie:

    Argilă roz ce curăță blând pielea, redând strălucirea tenului tern și obosit și calmând tenul reactiv, cuperotic

    Pulbere de ovăz hrănitor și calmant

    Pulbere de cătină ticsită de vitamina C, A și E


    Gama ŁIBRA —calm pentru ten sensibil este concepută cu atenție pentru a ajuta epiderma să gestioneze problemele cauzate de sensibilitatea sporită la factorii externi și interni și să ajute la restaurarea barierei epidermale. Ingredientele au fost alese pentru a oferi pielii hidratare, hrănire, detoxifiere și protecție, lăsând-o în același timp să respire.

    Produsele din gama ŁIBRA nu pot împiedica sensibilitatea pielii dar sunt concepute să ajute pielea să îi facă față, prin crearea unui microclimat ideal pentru vindecare și re-echilibrare.

    Acest proces este unul de durată iar schimbările profunde nu se întâmplă peste noapte (un ciclu complet de regenerare a pielii durează aproximativ 6 săptămâni și uneori este nevoie de trei-patru cicluri de regenerare sau mai mult pentru restaurarea tenului — procesul prin care tenul devine puternic și sănătos, cu o barieră epidermală intactă). De aceea recomand integrarea gamei Łibra în rutina zilnică de îngrijire și o abordare holistică -din mai multe planuri- a oricărei probleme a pielii. Evitarea produselor și situațiilor sensibilizante, reducerea cantității de zahăr, cofeină și stres sunt puncte cheie pentru un ten rezistent și sănătos.

  • Informații suplimentare

    Informații suplimentare

    Greutate Nu se aplică
    Marime

    Varianta full size, Varianta mini

  • Info & ingrediente

    Info & ingrediente

    Ingrediente: argilă roz (kaolin, illite, Montmorillonite), pulbere de ovăz* (Avena sativa powder), pulbere de cătină (Hippophae rhaminoides fruit powder), ulei presat la rece din semințe de mac (Papaver somniferum seed oil)

    *ingredient provenit din agricultura organică

     Volum & ambalaj: 70 ml — pulbere, recipient sticlă transparentă cu capac metalic

    Valabilitate & mod de păstrare: minim 6 luni. A se păstra la temperaturi de sub 22° C, într-un loc întunecos.

  • Ritual

    Ritual

    Test de piele:

    Deși substanțele conținute în aceste produse sunt în general sigure și bine tolerate de orice tip de ten, testează produsele aplicând un pic în pliul cotului și așteaptă timp de 24 de ore înainte de a începe folosirea precum scrie mai jos. Dacă observi o reacție neplăcută te rog contactează-mă.


    Pentru preparare se folosesc ustensile de lemn sau ceramică, metalul putând reacționa cu argila.

    1. Preparare: într-ul bol se amestecă până la omogenizare o linguriță de pulbere mineral-botanică cu 1 linguriță din următoarele tipuri de lichid, la alegere: ceai de plante (mușețel/gălbenele), suc de aloe vera, apă florală (lavandă/ mușețel/trandafir) sau apă minerală.

    2. Aplicare:  după demachierea și curățarea completă a feței se aplică masca în mod uniform, cu vârfurile degetelor, evitând zona ochilor și a buzelor. Dacă e aplicată și pe zona decolteului, cantitatea de pulbere necesară preparării va fi mai mare. În primele minute, vitamina C din pulberea de cătină va acționa intens și vei simți mici înțepături. Acestea sunt normale și nu afectează negativ tenul.

    3. Răbdare: lasă masca să acționeze timp de 10- 15 minute, până când simți că te strânge dar înainte ca masca să se uște total! Clătește masca cu multă apă călduță.

    4. Hidratare: Aplică tonicul hidratant și uleiul pentru față ŁIBRA imediat. Poți repeta aplicarea acestora, pentru o hidratare și hrănire profundă.

    Notă: Roșeața feței după folosirea măștii este normală și ar trebui să dispară după maxim o oră. Dacă roșeața persistă mai mult timp, încetează folosirea măștii.

  • Despre tenul sensibil —abordare holistică

    Despre tenul sensibil —abordare holistică

     CE SENSIBILIZEAZĂ TENUL?

    Sensibilitatea pielii este cauzată de terminațiuni nervoase în stratul superior al epidermei care devin iritate. Motivul este că funcția de apărare naturală a pielii este slăbită și a cedat în urma unui factor declanșator.

    Cauzele cele mai comune sunt expunerea la soare, la poluare, schimbări frecvente ale temperaturii, vreme rece, vântoasă, apa dură, bogată în clor sau foarte fierbinte, somnul insuficient, schimbările hormonale din timpul ciclului menstrual sau cauzate de sarcină sau alăptare, stresul, pielea uscată, deshidratarea.

    Produsele din gama ŁIBRA — calm sunt concepute să ajute pielea să facă față acestor provocări prin hrănirea ei profundă cu nutrienți potriviți  și crearea unui microclimat ideal pentru vindecare și reechilibrare.

     

    RECOMANDĂRI & SFATURI

    1. Păstrează o rutină potrivită. Tenul sensibil necesită o îngrijire atentă și blândă, indiferent că e vorba de o sensibilitate transmisa ereditar sau dobândită în timp. Se recomandă păstrarea aceleiași rutine de îngrijire, atâta timp cât funcționează. Testează orice produs nou pe o porțiune mică de piele, în pliul cotului.

    2. Evită produsele sensibilizante . Cele ce conțin parfum (chiar și uleiuri esențiale), lanolină sau uleiurile minerale, alcool, surfactanți și spumanți sintetici , acidul salicilic sau coaja de salcie, acizii AHA, diverse substanțe folosite în produsele cu factor de protecție solară (avobenzone, octinoxate, octisalate, homosalate, octocrylene, oxybenzon). O îngrijire delicată cu produse naturale este ideală, dar și aici este nevoie de atenție.

    2. Curățare blândă. Curățarea excesivă a tenului duce la uscarea suplimentară a pielii. Se recomandă curățarea cât mai rară, folosirea unor soluții blânde de curățare, cu un pH neutru sau apropiat de cel al pielii, fără alcool, surfactanți puternici și parfum, cu un minim de substanțe sintetice.

    3. Hidratare. Atât din interior cât și din exterior. Nu lăsa niciodată pielea să se simtă uscată.

    4. Protejează-te de razele directe ale soarelui! Folosește un produs cu factor de protecție UV de minim 30, dar alege-l cu atenție, multe ingrediente chimice din compoziția produselor comune conțin ingrediente sensibilizante de care ar fi bine să te ferești: Vezi lista de la punctul 2.

    4. Folosește produse restaurative. Caută produse ce conțin proteine, vitaminele C și E și acizi grași esențiali (omega 3, 6, 9). Tenul sensibil poate beneficia de pe urma aplicării de uleiuri vegetale presate la rece cu grad ridicat de acid linoleic. Acesta contribuie la formarea ceramidelor lipsă la nivelul epidermei afectate și astfel la restaurarea funcțiilor esențiale ale barierei epidermei: de protecție și minimizarea pierderii de apă din straturile superioare ale acesteia.  Uleiurile de șofrănel, de mac, de sâmburi de struguri și de cânepă sunt printre cele mai bogate uleiuri în acid linoleic și sunt completate de un mix bogat de vitamine și compuși antiinflamatori, calmanți și restauratori, bine tolerați de pielea sensibilă.

    5. Reducerea alimentelor inflamatoare . Prin evitarea alimentelor puternic procesate și aditivate,  scăderea considerabilă a consumului de zahăr și sare ajuți organismul să se echilibreze pe mai multe planuri. Ajută-ți pielea să se refacă pin consumul de alimente ce conțin vitaminele A, E, B, antioxidanți și acizi grași esențiali. Verdețuri, morcovi, portocale, nuci și semințe, pește și avocado sunt alegeri minunate.  Evită cafeaua, alcoolul, băuturile carbogazoase.

    6. Reducerea stresului prin practicarea exerciților fizice, plimbărilor în aer liber, respirație profundă.

    7. Oferă-ți timp & răbdare. Pielea are nevoie de până la șase săptămâni pentru a se reînnoi.

    Acestea nu sunt sfaturi medicale și se bazează pe experiențe proprii și documentare îndelungată din surse diverse pe care le consider de încredere. Pentru o părere avizată consultă un medic specialist. 

  • Recenzii (0)

    Recenzii

    Nu există încă recenzii.

    Fii primul care adaugi o recenzie la „ŁIBRA calm — mască mineral-botanică”

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ați putea dori, de asemenea…